
Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Lugoj au dispus retinerea unui barbat in varsta de 58 de ani din Lugojel, pentru savarsirea infractiunilor de distrugere si ultraj.
Scandalul a pornit la scurt timp dupa ce un sofer, care se deplasa cu masina pe un drum din localitate, a calcat din greseala cainele barbatului. Suparat, agresorul a spart parbizul masinii si l-a luat la bataie pe sofer. Speriat acesta a anuntat autoritatile, astfel ca la fata locului s-a deplasat un politist de la Sectia 6 Politie Rurala Gavojdia. In loc sa se linisteasca, agresorul a comis acte de violenta si impotriva politistului aflat in exercitiul functiunii. Barbatul a fost incatusat si transportat la Lugoj, unde a fost audiat timp de mai multe ore, procurorii luand decizia de a-l retine pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat in fata instantei cu propunerea de arestare preventiva. Dupa prezentarea probelor, judecatorii lugojeni au luat decizia de a-l incarcera pe agresor pentru o perioada de 30 de zile. Barbatul a fost introdus in Arestul IPJ Timis, cercetarile in acest caz fiind continuate sub indrumarea prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj. dr. Dan Cristian Tatar.