
Agentii de la Politia Locala par sa fi intrat cu totii in concediu, mai ales ca in ultimele zile nu au mai fost vazuti pe strazile din oras. Astfel, o parte dintre indatoririle acestora au fost preluate de politistii de la Rutiera.
Acestia au sanctionat mai multi soferi, pe motiv ca au parcat sau au stationat cu masinile in locurile nepermise de pe strazile din centrul Lugojului. O parte dintre cei sanctionati au parcat masinile pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, iar altii nu au respectat semnificatia indicatoarelor si marcajelor rutiere aflate in apropierea intersectiilor. Crezand ca actiunea rutieristilor este una intamplatoare, unii soferi au asteptat ca agentii sa plece din zona si au parcat autoturismele in aceleasi locuri in care au stationat si cei sanctionati, fara sa se gandeasca la faptul ca politistii se vor intoarce. Nu ar fi exclus ca masurile dispuse politistilor de la Rutiera, care au fost luate doar in centrul orasului, sa aiba legatura cu faptul ca o parte din conducerea IPJ Timis s-a aflat in acele momente la Lugoj, pentru a participa la sedinta de bilant pe anul 2015, iar o astfel de actiune ar fi dat bine in ochii sefilor de la judet. In tot acest timp, pe alte strazi principale din oras, fiecare a circulat si a parcat cum l-a taiat capul, fara ca cineva sa ia vreo masura, semn ca la Lugoj masurile menite sa faca ordine in traficul rutier se iau in functie de unele interese si parca doar de imagine.