silcomcnc2017-compressor
Breaking News
Cont utilizator
Login | Inregistrare | Modificare Profil

Traducere site

sas2017

Deputatul Sorin Stragea si-a prezentat activitatea parlamentara si a anuntat si masurile ce vor fi luate impotriva coruptilor. Vezi ce mesaj i-a transmis primarului Francisc Boldea!

Spatiere randuri+- ADimensiune font+- Printati articolul

stentordsdaug2019

In prima parte a conferintei de presa sustinute la sediul PSD Lugoj, acesta a precizat ca a avut mai multe initiative si actiuni legislative, dar si multiple intrebari si interpelari, care au vizat numeroase probleme stringente cu care se confrunta cetatenii din colegiul pe care il reprezinta. De la inceputul celui de-al doilea mandat, deputatul lugojean a avut 36 de declaratii politice, 22 de interpelari, 40 de initiative legislative si a acordat peste 700 de audiente. In acelasi timp, parlamentarul a mentionat faptul ca, in noua sesiune parlamentara a fost reales, prin vot, in functia de vice lider al grupului PSD din regiunea de vest din Camera Deputatilor. In partea a doua a conferintei de presa, parlamentarul lugojean a tinut sa transmita cateva mesaje desprinse din lucrarile Consiliului National, care a avut loc vineri si sambata, reuniune la care Lugojul a fost reprezentat de vicepresedintele CJ Timis, Calin Dobra si de presedintele Asociatiei 16-21 Decembrie 1989, Petrica Balint. Singurul absent, din plan local, a fost presedintele PSD Lugoj, Francisc Boldea. Astfel, in cadrul Consiliului National au fost adoptat un set de masuri de integritate printre care si "amendamentul Ponta", un mesaj care spune stop coruptiei din PSD.

"Ne-am saturat sa fim etichetati, desi s-a dovedit ca altii, din alte partide, au comis fapte mult mai grave din punct de vedere al devalizarii bugetului. Ne gandim ca Nastase si Mitrea sunt mici copii fata de sumele vehiculate recent" a declarat deputatul Sorin Stragea.

Aceste masuri de ordin politic si juridic, care vizeaza actele de coruptie, au intrat in vigoare imediat dupa ce au fost votate in unanimitate de cei prezenti, masura de "igienizare" a coruptilor din PSD, urmand sa fie pusa in practica de catre Comisiile de Integritate la nivel national si judetean.

"Suntem singurul partid care a luat aceste masuri de integritate, care se refera la renuntarea la functiile detinute in partid si la retragerea sprijinului in cazul in care se incepe o urmarire penala sau are loc o arestare sau o retinere,pentru o condamnare in prima instanta sa se recurga la suspendarea din partid, iar pentru o condamnare definitiva persoana in cauza sa fie exclusa definitiv din partid. Cred ca acestea sunt niste masuri care denota faptul ca suntem un partid matur, format din oameni si conducatori responsabili care inteleg faptul ca lumea doreste o justitie adevarata, bazata pe respectarea procedurilor legale" a mai spus Sorin Stragea.


Legat de controalele DNA care au avut loc la Primaria Lugoj si de audierea primarului Francisc Boldea, deputatul Sorin Stragea a declarat ca a fost surprins, dar vazand ce se intampla in acest spectru, considera ca acest lucru este unul normal atata timp cat orice cetatean poate fi cercetat in baza unui simplu denunt.

"Eu imi exprim convingerea si credinta fata de onestitatea d-lui primar si a celorlati functionari din primarie. Faptul ca in ultimii ani s-au realizat o serie de investitii la Lugoj, pe care cetatenii le asteptau de foarte mult timp, in conditiile in care banii nu curgeau pe Timis, ma face sa cred ca banii publici au fost cheltuiti cu foarte mare grija. Sunt convins ca si celelalte obiective care sunt in lucru vor fi finalizate pana la sfarsitul mandatului" a subliniat parlamentarul lugojean.


Sorin Stragea a tinut sa demonteze speculatiile legate de candidatura sa la functia de primar al orasului la alegerile din 2016.

"Daca d-nul primar vrea sa candideze pentru un nou mandat, ii voi fi alaturi, asa cum am fost si in 2008 si in 2012, pentru ca trebuie sa existe o continuitate", a mai spus deputatul.

Candidatura presedintelui PSD Lugoj, Francisc Boldea, pentru un al treilea mandat ar putea fi blocata, daca la viitorul congres al partidului, care va avea loc in luna noiembrie, va fi aprobata limitarea alesilor locali la doua mandate. Tot atunci ar urma sa fie discutate si problemele legate de diferentierea functiilor publice de cele din partid.


romantique-gifmaker


Notice: Undefined variable: content in /home/admin/public_html/wp-content/themes/reganto-child/includes/news-single.php on line 178

anuntangajaresilcomaugustt2015_mini
brutariaardelean2017

Un comentariu

  1. FIRDEA -TIMIS 20:56, mai 06, 2015

    D le Deputat

    De ce nu sprijiniti oamenii din comuna Firdea in lupta cu Primarul si Secretara ,care au blocat titlurile de proprietate
    pentru paduri si terenurile agricole .

    Raspundeti acestui comentariu

Lasati un comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul LugojOnline.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii. Intreaga responsabilitate a formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Adresa dumneavoastra de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *

stentordsdaug2019



Cautare articole

Fotografia zilei

mareaasfaltare2019

Publicitate

gramyaugust2019

Publicitate

dirksendepozitlogistic2018

Publicitate

Slide background
bannercerapidmai2014210

Horoscop